In order to ensure the highest quality of our services, we use small files called cookies. When using our website, the cookie files are downloaded onto your device. You can change the settings of your browser at any time. In addition, your use of our website is tantamount to your consent to the processing of your personal data provided by electronic means.
Back

Cea de-a 30-a aniversare a cooperării dintre țările Grupului de la Visegrad

15.02.2021

Acum 30 de ani, la 15 februarie 1991, președinții Poloniei, Cehoslovaciei și prim-ministrul Ungariei au semnat în Cetatea de la Visegrad din Ungaria Declarația cu privire la cooperarea Republicii Federale Cehe și Slovace, Republicii Polone și Republicii Ungare în demersurile privind integrarea europeană.

30 lat V4

Declarația a creat cadrul politic pentru o cooperare largă polono-cehoslovaco-ungară și pentru apropierea societăților celor trei și apoi ale celor patru țări ale noastre. Scopul inițial al cooperării a fost restabilirea deplină a independenței statului, democrației și libertății, eliminarea manifestărilor sistemului totalitar, construirea democrației parlamentare, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, crearea economiei de piață și integrarea deplină în sistemul politic, economic, de securitate și legislativ european. Apogeul simbolic al acestei prime etape, care a deschis, de asemenea, noi oportunități pentru cooperarea de la Visegrad, a fost aderarea țărilor noastre la Alianța Nord-Atlantică și apoi la Uniunea Europeană.

Astăzi, pe lângă prietenie și cooperarea de bună vecinătate, statele Grupului de la Visegrad sunt unite în continuare de conștientizarea unor provocări sociale și economice similare, a importanței solidarității regionale și voința de a atinge obiective comune în politica europeană și externă.

Din perspectiva a treizeci de ani, Grupul de la Visegrad a devenit nu numai unul dintre simbolurile unei noi Europe unite și a transformării politice și economice de succes a țărilor din regiunea noastră, ci și un exemplu de format eficient de cooperare regională în cadrul Uniunii Europene, participând la conturarea politicilor sale și la consolidarea competitivității sale economice.

Dar V4 nu reprezintă doar o cooperare politică. Una dintre instituțiile emblematice ale cooperării noastre este Fondul Internațional Visegrad, care funcționează din anul 2000, care a finanțat până acum aproape 2.400 de burse și a sprijinit implementarea a aproape 6.000 de proiecte ale organizațiilor nonguvernamentale, ale autorităților publice locale, ale oamenilor de știință și ale artiștilor în principal din cele 4 țări ale noastre, dar și din țările Parteneriatului Estic și ale Balcanilor de Vest.

Ne bucurăm că un jubileu atât de important al Grupului de la Visegrad este omagiat în timpul președinției poloneze a Grupului, care durează din iulie 2020 până în iunie 2021.

Video

{"register":{"columns":[]}}